Simona Muscă: „De 4 ani am un consultant în alimentaţie care se ocupă de dieta mea”
July 9, 2017
Conjugat la feminin – interviu cu Simona Musca
July 14, 2017

Tot văd titluri de soiul “Cum să spui NU în ics pași” sau discuții despre “nu știu să spun NU”.  Mă întreb însă dacă nu ar trebui să vorbim și despre cum să spui DA. Pentru că de multe ori mi se pare muuult mai complicat a spune DA decât NU.

În primul rând, am impresia că ne e mai uşor să spunem da altora decât nouă înşine. Când ştim că cineva apropiat are nevoie de ceva sprijin, probabil că venim în ajutorul lui fără să cântărim foarte mult decizia. Pe de altă parte, când simţim că ar trebui să facem ceva pentru noi, ezităm. Iar asta poate să însemne că ne lipsim de lucruri, oameni sau experienţe ce ne pot aduce bucurie: de la ceva mărunt, cum ar fi o vizită la coafor, la momente frumoase, precum acceptarea unei invitaţii la cafea.

Pe de altă parte, parcă e mai uşor să spui nu. Poate că e mai la îndemână – te scuteşte de a face vreun efort (trebuie să admit că e o opţiune confortabilă) sau de a te simţi vinovat (atunci când spui da unei pauze şi în tot acel timp te apasă gândul că există liste de task-uri de bifat, întâlniri de fixat sau probleme de rezolvat).

În alt registru, poate că a spune da este şi un act de curaj. Sau, pentru mine cel puţin, aşa a fost. Aş spune despre mine că sunt, în general, un om calculat, care are o nevoie (probabil firească) de siguranţă. Doar că în multe dintre proiectele în care m-am implicat, siguranţa nu făcea parte din job description. Chiar şi aşa, pentru nicio clipă nu mi-a părut rău că am acceptat.

Încerc să spun DA cât mai mult, chiar și atunci când instinctiv îmi vine să ma arunc către cel mai ferm NU. Îmi place să cred că fiecare DA poartă în el o deschidere în fața universului, a experiențelor, a lumii, poartă o energie aparte, chiar am uneori impresia că DA-ul leagă, iar Nu-ul desparte.

Mi-aduc aminte că odată am zis Da, merg la teatru deși tot ce aș fi făcut era să stau în casă și să lenevesc, dar, doar pentru că am spus DA, in loc de NU, am ajuns să cunosc o persoană alături de care am legat o relație valoroasă. Am spus Da, mă înscriu la facultate, chiar dacă pentru mulți trecusem de vremea studenției, deși, recunosc, nu credeam că mai am energie de încă un proiect (încă cred că a fost una dintre cele mai bune decizii).

În încheiere, aş vrea să subliniez că sunt destul de departe de a fi un veritabil Yes (wo)man. Simt că poate este nevoie de un echilibru între da şi nu, indiferent de profesie sau stil de viaţă. În acelaşi timp, simt că ar merita să ne uităm cui spunem nu mai des (altora sau nouă înşine?) şi să înlocuim, din când în când măcar, un nu cu un da. Pentru că nu poţi să ştii niciodată ce poveşti frumoase încep odată cu un astfel de răspuns.