Riscurile pe care mi le asum şi cum îmi înving frica

Conjugat la feminin – sinceritatea totala: De vorba cu Simona Musca, despre ambitie si visuri frumoase
May 18, 2017
Despre viața conjugată la feminin, cu autoarea Simona Muscă
May 18, 2017

Alegeri importante am avut multe de făcut. Unele mi-au fost mai la îndemână, altele nu au fost luate cu uşurinţă. În schimb, destul de multe au venit la pachet cu pulsul fricii. Acel “Dar dacă nu fac bine?” păcătos, care se strecoară pe nesimţite în mintea ta şi care poate ajunge să te imobilizeze cu totul.

Pe unii oameni teama îi acaparează, pe alţii îi eliberează. Am auzit povestea unei persoane care, pentru a avea resursele necesare începerii unui business pe care îl visa, şi-a vândut apartamentul în care locuia cu soţul şi copiii săi. S-au mutat cu chirie, şi-au redus cheltuielile. Au reuşit. Însă pentru a face acest lucru, au renunţat la propria siguranţă şi şi-au asumat un risc foarte mare. Recunosc că nu cred că aş fi avut tot acest curaj.

Temerile mele

Dacă ar fi să fac o listă a propriilor temeri, aş avea nevoie de destul de mult timp. Până la urmă, cu toţii le avem: teama de avion, accidente, pierderea cuiva drag, invaliditate. Toate scenariile care au de-a face cu propria fragilitate, cu perenul propriei existențe.

Pentru mine însă, cea mai mare frică e eşecul. Nu e uşor să alung mereu din gânduri scenariul dezamăgirii: cum m-aş simţi faţă de mine însămi, cum s-ar simţi cei apropiaţi ori oamenii cu care lucrez. Când întrevăd un risc, mi-e greu să îl privesc doar ca pe o simplă provocare.

Iar oricine a construit vreodată un business ştie de cât curaj e nevoie, indiferent de dimensiunea proiectului. Oricât de simplu şi sigur ar părea, certitudinea succesului e aproape imposibilă. Cu toate acestea, oamenii încă îşi asumă riscul, cu tot cu îndoielile şi senzaţiile de gol în stomac care vin la pachet cu acesta. Oare de ce? Oare suntem cu toţii inconştienţi, lipsiţi de responsabilităţi şi fără grija zilei de mâine? Dimpotrivă.

De ce am continuat să îndrăznesc

Cred despre mine că sunt o persoană calculată. Analizez, caut, verific. Cu toate astea, sunt şi clipe în care trăiesc momentul şi accept cu uşurinţă provocările proiectelor pe care le imaginez.

Dacă simt că o idee pe care o am în gând câteva zile la rând îmi bucură sufletul şi mintea, o pun în practică. Au fost dăţi când proiectul a fost un succes extraordinar, au fost alte dăţi când am ajuns să renunţ la el pe parcurs. Oricare ar fi însă deznodământul, certitudinea mea a fost că de fiecare dată am învăţat, am căpătat, am câştigat. Şi da, am riscat.

 Iar un antidot pentru frică nu am. Credeam mai demult că frica poate să ajungă să te macine şi, în final, să te distrugă. Că temerile te încătuşează şi te ţin departe de ceea ce îţi doreşti – mai simplu spus, că îţi anulează orice posibilitate de a acţiona. Experienţa m-a învăţat însă că nu oricine poate trăi cu teama. Cu ea pot trăi doar cei care îşi doresc cu adevărat să construiască ceva (pentru ei înşişi şi pentru ceilalţi).

Teama. E impresionant cum aceste cinci litere ascund atâtea sensuri. Poate ca antonimul său nu e curajul. Poate că e pasiunea. Poate că, atunci când crezi în ceva, cu mintea şi cu sufletul, nu mai ai cum să fii acaparat de altceva. Iar asta vă doresc, din inimă, şi vouă.

asda

Nu uitati sa va abonati la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu ultimele noutati