Recomandarea literară a săptămânii – Conjugat la feminin de Simona Muscă

Simona Muscă – într-un rol asumat
September 18, 2017
Conjugat la feminin de Simona Muscă
September 19, 2017

Zi de toamnă însorită, weekend şi o călătorie  cumva last minute în Bucureşti. Dincolo de treburile care m-au adus în capitală, am avut parte şi de o întâlnire (scurtă ce-i drept, dar poate timpul va fi mai generos data viitoare) în urma căreia m-am ales cu un volum de carte. Încă de la prima vedere am putut remarca (observând doar coperta) rafinament, eleganţă, modern. Titlul – de asemenea atractiv – mi-a declanşat curiozitatea şi, cunoscând cariera impresionantă a autoarei, am început lectura încă din tren, pe drumul de întoarcere.

Pe Simona Muscă o cunoaştem cu siguranţă drept un antreprenor de succes, drept femeia puternică din lumea business-ului, drept un model de reuşită. Vârsta fragedă la care a păşit în domeniul afacerilor şi succesul pe care îl are astăzi nu ne pot demonstra decât că la baza realizărilor sale stau munca, inteligenţa şi perseverenţa.

„Viitorul aparţine … cui îl vrea!”                         

Revenind asupra cărţii, Conjugat la feminin reprezintă pentru mine o importantă lecţie de viaţă, venită din partea unei persoane dispusă să împărtăşească cu ceilalţi ingredientele propriului succes (într-o epocă în care fiecare îşi ţine reţeta sub cheie) şi care nu dă înapoi de la a pune pe hârtie păreri sincere şi sfaturi utile.

Alcătuită din trei capitole, scriitura este menită să abordeze în mod inedit viaţa femeii moderne, problemele sistemului românesc de care ne lovim zilnic atunci când încercăm să construim ceva, lumea afacerilor, domeniul personal şi „secretele” reuşitei prin prisma Simonei Muscă.

„Absorbim paradoxal, prin intermediul mass-mediei, informaţii alocate unui public eterogen, însă informaţii cu un conţinut omogen, ceea ce ne ditruge propriile caracteristici.”

„… astăzi înving doar cei care sunt conştienţi că pe termen lung reuşeşti doar bazându-te pe propriile forţe.”

Am întâlnit în carte mai multe teme ce pot constitui discuţii cu adevărat interesante dacă găsim parteneri de vorbă open minded. De asemenea am găsit şi comparaţii inedite finalizate în sfaturi utile şi concluzii moralizatoare. Am mai observat o dezinvoltură aparte a autoarei atunci când îşi spune părerea sau când relatează propriile experienţe, ceea ce este de apreciat în condiţiile în care majoritatea încercăm să „adaptăm” frazele.

„Ce am învăţat? Că visul rămâne vis, iar realitatea este total diferită şi gri.”

„Singurătatea nu este un eşec! Îmbrăţişaţi-o, îmblânziţi-o şi faceţi-o prietena voastră pentru că este fidelă şi niciodată nu vă va dezamăgi.”

Pe scurt, Conjugat la feminin este o carte din care ai ce învăţa dacă ai decis să porneşti pe drumul succesului fără compromisuri, dacă ai chef să te delectezi cu o lectură utilă şi nu doar relaxantă, dacă vrei o carte provocatoare şi modernă care să îţi dea teme de gândire.

Personal, mi-a plăcut foarte mult (am avut şi norocul să am cu cine discuta pe marginea anumitor subiecte abordate de autoare), m-am şi amuzat copios, m-am regăsit în anumite opinii pe care le împărtăşesc şi m-am bucurat de o lectură bună. Recomand aşadar cartea tuturor femeilor independente, pentru care cariera înseamnă dăruire şi muncă, care nu ezită în a discuta liber şi care sunt dispuse să înveţe din experienţa cuiva care a reuşit pe mai multe planuri.

Cartea poate fi achiziţionată de pe librăria Bibliocarti la preţ de toamnă când lecturile devin mai plăcute.

@Material realizat si publicat de Breathingtheworldweb