Mâine nu există. Scrisoare pentru prietenii mei de altădată.

„Conjugat la feminin”, sfaturi pentru tinerii care vor să mute munţii din loc
June 11, 2017
Dialog conjugat la feminin cu Letitia Vladescu
June 19, 2017

Dragi prieteni de demult,

Cum mai e viaţa voastră?

Pe ce drumuri vă poartă paşii?

Într-un fel, de fapt, cam știu care vă sunt drumurile. Le văd, din când în când se şi intersectează cu ale mele. Din când în când. Dar de sufletul vostru întreb. Cum mai este el?

Mă surprind uneori uitându-mă la fotografii mai vechi şi mă simt atât de departe de oamenii de acum 5 ani. Sau 10 ani. Oare sunt singura? E o distanţă şi faţă de voi, şi faţă de mine, într-un fel. Pentru că viaţa, aşa cum arată ea acum, pare mult mai complicată decât atunci. Şi nu vorbesc doar despre responsabilităţi, liste de task-uri sau KPI-uri. Vorbesc de noi înșine, pur şi simplu.

        

Simțiți oare și voi că lucrurile frumoase şi simple care aduceau mai demult atâta bucurie s-au transformat în chestiuni complexe, pentru care trebuie să sincronizezi trei calendare şi să muţi două alte întâlniri? Mi se pare doar mie că organizarea unui grătar cu prietenii s-a transformat peste noapte într-un mini-eveniment pretenţios, pe care îl cheamă garden party şi are dress code?

Off…imi este atat de dor de nopțile petrecute împreună, jucând rummy sau Activity! Îmi este atât de dor de excursiile inopinante pe care le făceam către mare sau munte! Îmi este atât de dor de surprizele pe care ni le organizam între noi cu ocazia aniversărilor, când ne prezentam la ceasurile 00.00 la ușile aparatamentelor cu câte un tort și multe confetii… Îmi este atât de dor de a povesti unul despre celalalt, nu de a comenta deciziile și faptele celorlalți.

          

Of, totul pare că s-a complicat, iar uneori am impresia că ne simţim mai siguri pe cine suntem în exterior, dar mult mai fragmentaţi în propriul univers interior. Sau poate doar eu sunt aşa, nu ştiu.

Poate că degeaba arătăm cu degetul înspre generaţa Peter Pan, care nu vrea cu niciun chip să se reasponsabilizeze. Poate că ar trebui să vorbim şi de generaţia Benjamin Button, noi, cei maturizaţi (mult) mai timpuriu şi cu planul de carieră făcut, împachetat şi pe jumătate livrat la terminarea facultăţii. Căutăm, alergăm, reconfigurăm, construim, mai căutăm înc-un pic. Eu una aşa fac şi bănuiesc că nu sunt singura. Şi mi-e teamă uneori de ce rămâne în afara grabei noastre de a ne atinge obiectivele.

Adică de ce avem în afara agendei. De oameni, de povești, de priviri, de momente, de gesturi, de noi. Unde suntem? Unde sunteți? De multe ori zicem “lasă, îl sun mâine”!

     

Și totuși….mâine nu există. Mâine nu e o certitudine.

Și totuși….când plecăm din lumea asta, ce avem nu mai contează. Contează, cred eu, cine suntem. Ori de multe ori suntem prea puțin profesia, conturile din bancă, mașinile din parcare. Suntem însă pulsul Prietenilor noștri. Suntem vibrațiile Oamenilor din jurul nostru.

Aşa că, dragi prieteni, hai să nu (ne) mai amânăm! Pentru un ceas sau două, la o săptămână sau două, hai să fim prezenți. Să ne reîntâlnim unii în visele celorlați. Unii în viețile celorlalți. Unii în privirile celorlalți.

Vă iubesc și vă caut! Vă aștept!

Prietena voastră,

Simona

 

asda

Nu uitati sa va abonati la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu ultimele noutati