Cum știm că a venit timpul să spunem – STOP
February 3, 2018

Acest titlu nu e un clișeu, nu e un clickbait. Chiar așa este. Ne e atât de frică să mai comunicăm, NU mai avem TIMP să trăim autentic, NU ne mai facem TIMP să simțim emoții reale și inventăm scuze ca să nu comunicăm pentru că ne este frică.

Ne ascundem după clișee, după  etichete și idei preconcepute, folosim verbe și adverbe din complezență, încercăm să ne facem plăcuți dintr-un reflex Pavlovian ca să nu se citească în ochii noștri dorința de singurătate, pofta de Nimic, încercăm să pozăm în oameni normali când acest concept e rătăcit demult în nonsens și toate astea din cauza sentimentului de frică.

Ne desenăm personalitatea după statusurile de Facebook, ne construim palate de iluzii în loc să avem grijă de interiorul nostru. Shakespeare spunea că suntem toți actori pe scena vieții, dar paradoxul este că noi nu jucăm pe nicio scenă, noi suntem actori cu noi înșine în noi.

Actorii cel puțin știu să joace acolo, în decorul lor dar în adâncul lor știu încă cine sunt. Dar noi nu mai știm. Noi suntem ca un smartphone de tip block, doar carcase și căutam piese să ne colorăm.

Câți dintre noi mai au vise, mai visează? Câți dintre noi își mai povestesc visele…?

Îmi aduc aminte că în copilărie nu era noapte să adorm și să nu mă trezesc din vise. Coșmaruri sau vise frumoase, eu visam aievea.

Ceea ce este mai interesant este faptul că noi în continuare visăm, dar pentru că adormim obosiți, simțim că ne trezim opaci și nu ne mai aducem aminte nimic, de parcă toate nopțile sunt tabula rasa, de parcă suntem un PC care este stins și repornit și pornesc prin viață mecanic într-un șir apoteotic de NIMICURI.

Cum ar fi să ne imaginăm viața ca pe o piesă de teatru pe Broadway? Nu știu cum ar fi piesa ta, dar sunt sigură că la piesa asta care e crâmpei din viața mea râzi pentru că râzi de tine. Pentru că și tu în loc să spui ce simți inventezi cuvinte ca să spui ce NU simți.

În loc să plângi când suferi inventezi statusuri care să te deseneze puternic. În loc să cauți companie și să ieși pe stradă, pur și simplu deschizi din reflex pavlovian Facebook-ul și zâmbești sec și cauți poze vechi pe care să ți le urci pe timeline și să arăți lumii cât de popular/ă ești.

Ne ascundem după statusuri, după check-in-uri. Dar câți dintre noi mai simt, mai zâmbesc, MAI TRAIESC !?! La întrebarea asta veți descoperi răspunsul singuri după ce veți privi la propria voastră piesă.

PS: Prima întâlnire nu se termină NICIODATĂ. Pentru că NICIODATĂ nu ieșim din NOI.

Sursa Foto @Pintterest

asda