Dialog Conjugat la feminin cu Gabi Urda
May 31, 2017
„Conjugat la feminin”, prima carte a celui mai tanar antreprenor roman!
June 10, 2017

Dacă am aduna tot potenţialul nefolosit (sau greşit folosit) al celor care au fost mai demult copii, am putea cu uşurinţă să punem bazele unor adevărate Muzee ale viselor abandonate. Până la urmă, viaţa ne pune foarte des faţă în faţă cu aceste vise abandonate –le găsim în oamenii cărora le displace profund propria slujbă, dar care au nevoie, în acelaşi timp, de confortul acesteia.

Şi poate că astăzi, de Ziua Copilului, este momentul să discutăm despre felul în care privim talentele şi, mai ales, despre cum le creştem, în noi şi în ceilalţi. Până la urmă, cele mai multe dintre talente încolţesc în copilărie.

Doar că, de cele mai multe ori, au de străbătut un drum greu. De şi mai multe ori, nu au parte de o călătorie în adevăratul sens al cuvântului, pentru că sunt lăsate la o parte, iar locul le e luat de alte activităţi care par, într-un fel, ceva mai palpabile. Pe de o parte, pentru că nu primesc susţinerea necesară, pe de alta, pentru că “posesorul de talent” nu le cultivă.

Conflictul între generaţii

Orice părinte îşi doreşte tot binele din lume pentru propriii copii. Şi face tot posibilul să îi sprijine, să îi motiveze, să fie fericiţi. Când vine vorba de înclinaţii spre latura creativă însă, mulţi dintre părinţi sunt rezervaţi în a-şi lăsa copiii să investească în dezvoltarea lor.

Eu una nu am copii, însă privindu-i pe părinţii mei, de exemplu, îmi dau seama că rezervele lor vin din dorinţa de a-mi asigura o „viaţă sigură”, lipsită de incertitudinile pe care ei au fost nevoiţi să le înfrunte la un moment dat. Însă, după cum ştim cu toţii, nimeni şi nimic nu ne poate proteja de incertitudini. Chiar şi un job aparent stabil, în IT, de exemplu, poate să devină nesigur. Cine poate să prevadă viitorul?

Aşa că, dragi părinţi, lăsaţi-vă copiii să se bucure de darurile lor, să îşi folosească aptitudinile, să îşi pună proiectele în practică. Lumea se schimbă atât de repede – nimeni nu şi-ar fi închipuit, de exemplu, că tinerii care jucau video games în reţea în net cafe-urile de acum 15 ani vor ajunge să creeze jocuri pentru companiile ai căror fani erau.

Compromis versus realism

Aş îndrăzni să spun însă că lipsa susţinerii nu este singurul motiv pentru care tinerii nu mai ajung să îşi folosească talentele. Poate că uneori motivul este lipsa motivaţiei intrinseci. Pentru că de cele mai multe ori, talentul fără muncă este pe jumatate pierdut.

Orice aptitudine nativă ai avea, fie că este legată de desen, fie că este legată de scrierea de limbaje de programare, ea are nevoie să fie dezvoltată prin multă, multă muncă. Sau, cel puţin, aşa am observat la cei pe care am norocul să îi am în preajmă şi, de asemenea, la felul în care au funcţionat lucrurile pentru mine.

În multe dintre cazuri, e posibil să nu fie simplă această cultivare a talentului – e nevoie de o privire realistă asupra felului în care îţi gestionezi resursele (inclusiv cele financiare). E nevoie să îţi asumi faptul că la început e foarte posibil să nici nu ai vreo satisfacţie financiară din toate eforturile tale. Însă a fi realist nu înseamnă în niciun caz a face compromisuri. Iar compromisul ia multe forme – de la acceptarea unor standarde mai slabe pentru ceea ce faci, la o prioritizare greşită a ceea ce îţi doreşti. Oricum ar fi, ele pot să te îndepărteze de la ceea ce îţi doreşti, folosind o mască foarte înşelătoare (şi atrăgătoare, în acelaşi timp): confortul.

Probabil că lumea în care trăim ar fi mult mai ştearsă şi mai monotonă fără lucrurile care ne fac pe noi înşine noi. Şi poate că de 1 iunie ar trebui să ne întoarcem, măcar pentru câteva ore, spre acel talent neexploatat şi să îndrăznim să lăsăm ceva culoare în vieţile celor pe care îi întâlnim: cu un desen, cu un cântec sau o poezie, sau cu o mulţumire scrisă în limbaj de programare. Orice formă ar lua, e cu siguranţă foarte valoroasă!

Foto:@Pinterest

asda

Nu uitati sa va abonati la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu ultimele noutati